Concursul pentru planuri de afaceri
Metodologia de organizare și desfășurare a concursului de planuri de afaceri în cadrul proiectului ASIST URBAN este disponibilă pentru descărcare.
Prezentare Concurs Plan de Afaceri
Selectăm pentru finanțare 34 de întreprinderi sociale care creează minim 4 locuri de muncă în mediul urban și asigură minim 10% cofinanțare
Selecția planurilor de afaceri va fi realizată pe baza unei proceduri transparente, echitabile și obiective, în conformitate cu legislația în vigoare și cu prevederile schemei de minimis asumate de ASIST URBAN, în calitate de Administrator de Grant, conform Ghidului Solicitantului – anexă la Ordinul Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. 2958/2023.

Înscrierea în concurs
Depunerea planurilor de afaceri este permisă exclusiv participanților din proiect care au finalizat și au obținut certificarea în cadrul cursului de „Antreprenor în Economia Socială”. Lansarea sesiunii de depunere va fi anunțată oficial prin publicarea unui anunț privind demararea concursului de planuri de afaceri și va fi comunicată prin e-mail tuturor absolvenților cursului.

Depunerea planurilor de afaceri
Planurile de afaceri și anexele aferente se vor depune exclusiv în format fizic la sediul liderului de proiect – Proxpert, situat în Str. Meteor nr. 53, municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj. Documentele pot fi transmise personal, prin poștă sau prin servicii de curierat, la aceeași adresă.

Evaluarea planurilor de afaceri
Evaluarea planurilor de afaceri va fi realizată de o comise, formată din reprezentanți ai sectorului economiei sociale, membri ai mediului de afaceri cu funcții decizionale din regiunile de implementare, precum și reprezentanți ai instituțiilor financiare, bancare și non-bancare, active în aceleași regiuni.